FOTO| Rinichii lui Carol, băiețelul de doi ani căzut de la etajul trei al unui bloc, au ajuns la doi copii de 11 și 17 ani. „Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii”

Publicat: 22/02/2022, 14:59
Actualizat: 22/02/2022, 15:03

Rinichii copilului de doi ani, declarat în moarte cerebrală, au ajuns la doi copii de 11 și 17 ani. „Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii”.

Doi copii a căror viață depindea de ședințele de dializă au primit șansa la o viață normală, după ce părinții copilului de doi ani, aflat în moarte cerebrală, au dorit să salveze alte vieți. Operațiile de transplant de rinichi au fost posibile după prelevarea de organe care a avut loc luni, 21 februarie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.

După recoltare, rinichii au fost transplantați la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Băiatul în vârstă de doi ani care a căzut de la o înălțime de aproximativ șase metri, a devenit astfel salvatorul a doi copii ce se aflau pe lista de așteptare pentru un organ sănătos de mai mulți ani.

Copiii care au primit a nouă șansă la viață

Unul dintre pacienții transplantați este un băiat de 11 ani, din Iași, care a început ședințele de dializă din 2020. A fost diagnosticat încă de la naștere cu o malformație urologică, iar la vârsta de 9 ani a fost nevoie să înceapă ședințele de dializă. Copilul a fost crescut și îngrijit într-un centru de plasament din Iași.

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași spun că băiatul în vârstă de 11 ani provine dintr-o familie numeroasă. Mai are încă șapte frați, însă doar fratele mic se află în familie, restul se află în sistemul de protecție la asistenți maternali sau în centre de plasament.

Este într-o măsură de protecție specială din 2019, încă de la început a prezentat probleme de sănătate. Acum i s-au oferit două mari șanse: una la o viață normală și una la o familie. După externare vom vedea dacă se poate face o reintegrare, dar e foarte greu de realizat asta, cel mai sigur va merge la un asistent maternal și dacă părinții își vor da acordul undeva într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat are șansa să meargă în adopție”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.

În perioada cât a fost în plasament la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Andrei”, din subordinea DGASPC Iași, băiatul a beneficiat de o locuință, mai exact de un apartament. „Era unul dintre copiii cei mai veseli, se înțelegea bine cu colegii și avea rezultate foarte bune la școală”, a completat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.

Celălalt pacient transplantat este o fată de 17 ani, din Suceava, care făcea dializă din 2016 și care fost diagnosticată din primii ani de viață cu insuficiență renală. Ambii copii se aflau în evidențele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde făceau și ședințele de dializă, de trei ori pe săptămână.

Copiii care fac dializă – mai puțin dezvoltați decât alți copii de vârsta lor

Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” spun că inițial s-a pus problema ca rinichii să fie transplantați „în bloc” la un adolescent de 19 ani care era compatibil. Ulterior s-a luat decizia să ajungă la copiii de 11 și 17 ani.

Ne-am gândit de comun acord să «riscăm» și să maximizăm eficiența acestui act și să redăm vieții și societății doi copii. Am avut emoții pentru că vorbim de un donator de doi ani, un donator cu organe încă neformate, cu o recoltare dificilă. Anestezia este dificilă în aceste situații, amândoi erau copii aflați de mult timp în dializă și erau puțin subdezvoltați”, a declarat prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

Medicii au explicat că, în general, copiii care ajung să facă dializă sunt mai puțin dezvoltați decât alți copii de aceeași vârstă din cauza faptului că rinichii lor nu funcționează corespunzător. Însă, odată cu transplantul, copiii vor începe să se dezvolte.

Apariția insuficienței renale la un copil înseamnă o nedezvoltare conform vârstei, înseamnă o greutate mai mică, o înălțime mai mică. Odată cu transplantul de acum au posibilitatea de a-și reveni din punctul acesta de vedere și de a se dezvolta normal”, a explicat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon” din Iași.

De asemenea, de acum cei doi copii vor putea să urmeze și cursurile unei școli și treptat să înceapă să aibă o viață normală.

Fiind adulți poate uităm că pacienții copii care fac dializă nu puteau merge la școală. Să mergi de trei ori pe săptămână la dializă de la Suceava la Iași, să stai acolo trei ori și apoi să faci drumul înapoi înseamnă trei zile din șapte pierdute pe drum și imposibilitatea de a ține pasul la o școală cu cerințele pe care le are fiecare elev”, a completat conf. dr. Ionuț Nistor.

Părinții copilului aflat în moarte cerebrală s-au oferit să salveze alți copii

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași spun că ziua de luni, în care au fost prelevate organele de la copilul de doi ani, aflat în moarte cerebrală, a fost una extrem de emoționantă.

Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii. Îmi exprim condoleanțe către familia care a dat dovadă de cel mai înalt gest de gratitudine. Donatorii pediatrici sunt extrem de rari și sunt deja un număr foarte mare de copii pe care îi trimitem în străinătate pentru a beneficia de un transplant în străinătate”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, medic specialist ATI, care a făcut parte din echipa chirurgicală.

Părinții copilului de doi ani au fost cei care s-au oferit să doneze organele atunci când au conștientizat că nu mai poate fi salvat. În recoltarea organelor au fost implicate cinci echipe chirurgicale.

„A fost decizia și dorința părinților, știind că nu mai are nicio șansă copilul lor. Este un lucru demn de apreciat”, a declarat dr. Corneliu Paiu, șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă.

Rinichii au fost transplantați la Iași, iar inima și ficatul au ajuns la copii din Germania, pentru că în România nu erau primitori compatibili.

Citește și

Povestea tatălui care și-a salvat fiul de la dializă făcută de trei ori pe săptămână. Alexandru are 17 ani, dar boala l-a făcut să arate de 10 ani. ”Multe se vor schimba în viața lui”

Mărturia tulburătoare a mamei lui Carol, copilul de doi ani, care a căzut de la etaj: „Nu îmi mai cereți să mă omor”

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am...